Te-ai întrebat vreodată cum a ajuns curcubeul unul dintre cele mai reprezentative simboluri ale comunității LGBTQ+? Povestea acestuia începe spre sfârșitul anilor ‘70 ai secolului trecut, la solicitarea unui politician american. Sună curios, nu? Să luăm lucrurile pe rând.
Autorul simbolului este designerul Gilbert Baker. În cadrul Pride-ului Anual din San Francisco, politicianul Harvey Milk (unul dintre primii politicieni gay de pe atunci, aflat într-o funcție oficială) l-a rugat pe Gilbert să conceapă un simbol, care ar fi reprezentativ pentru întreaga comunitate LGBTQ+. Totul avea loc în anul 1978.
Baker considera că steagul este unul dintre cele mai puternice simboluri, de aceea decise să ilustreze curcubeul anume sub forma unui steag. Inițial, acesta era format din opt culori și fiecare dintre culori avea o anumită semnificație. Mai exact, culoarea roz simboliza sexul, roșu – viața, portocaliu – vindecarea, galben – razele soarelui, verde – natura, turcoaz – magia, albastru – armonia, iar culoarea violet reprezenta spiritul.

Ulterior, odată cu sporirea popularității simbolului, două dintre culorile sale au fost excluse, din motive simple: mai puține culori implică costuri mai reduse pentru producția și răspândirea drapelelor.
De fapt, nimeni nu cunoaște de ce Baker a ales anume curcubeul drept simbol al comunității LGBTQ+. Unii consideră că, prin această alegere, Gilbert a adus tribut lui Judy Garland, una dintre primele gay icon, care a cântat Somewhere over the rainbow, în faimosul film Vrăjitorul din Oz.
În schimb, un lucru este cert: dungile colorate subliniază perfect diversitatea și unitatea comunității LGBTQ+, celebrate cu mândrie, anual, în luna iunie – luna Pride-ului.
Postări relevante
- Ei vor să ne reducă la tăcere. Noi nu tăcem. Direcționează 2% pentru presa queer
- (experiment) Am creat portretul perfect al băiatului gay, cu ajutorul comunității noastre
- Bad Bunny: Desculț, tatuat și periculos de sexy în noua campania Calvin Klein
- Parlamentul Ungariei interzice marșul Pride prin lege
- Ghosting-ul și frica de abandon. O analiză personală