Cum ne influențează algoritmii, dezinformarea și mediile digitale prin lentila mitului peșterii.

În dialogul socratic Republica, una dintre cele mai influente lucrări din istoria filozofiei occidentale, Platon, filosof antic, se întreaba: ce este adevărul, cine îl definește și cum ajungem să-l recunoaștem într-o societate. Întrebări la fel de actuale și pentru societățile contemporane.

În materialul anterior vorbeam despre senzația că totul este urgent și nimic nu mai are sens, în acest articol vom analiza mai profund această stare prin prisma felul în care înțelegem realitatea. Drept punct de reper vom lua Mitul Peșterii care este alegoria cunoașterii imaginată de Platon. O metaforă despre iluzie și despre cât de ușor confundăm aparențele cu adevărul.

În mitul antic câțiva oameni trăiesc toată viața imobilizați într-o peșteră cu fața la perete, incapabili să poată mișca capul în dreapta sau stanga. Tot ce pot vedea sunt umbrele proiectate pe peretele din fața lor. Aceste umbre sunt create de obiecte reale aflate în spatele lor, dar invizibile pentru ochii lor. Pentru cei legați aceste umbre devin singura realitate a lor.

La un moment dat, unul dintre ei este eliberat. Este forțat să se întoarcă și, pentru prima dată, vede focul, sursa umbrelor. Lumina focului îl orbește, îl doare. Este apoi împins mai departe, spre ieșirea din peșteră. Afară, lumina este și mai puternică. La început nu poate vedea nimic clar. Treptat însă, începe să distingă lucrurile: mai întâi umbrele lor, apoi reflexiile, apoi obiectele în sine. În cele din urmă, poate privi cerul și înțelege sursa luminii, soarele.

Pentru prima dată, vede lumea așa cum este. Dar când se întoarce în peșteră să le spună și celorlalți, nu este crezut. Ochii lui, obișnuiți cu lumina, nu mai pot vedea bine în întuneric. Pare confuz. Pentru ceilalți, el nu este un exemplu, ci un avertisment.

Ceea ce ne spune Platon prin acest mit este că: Adevărul nu doar că este greu de descoperit. Este greu de acceptat.

Pentru noi, oamenii moderni, Mitul Peșterii devine mai complex. Nu mai suntem prizonierii unui singur zid, ci ai unor nenumărate ecrane. Nu mai vedem umbre proiectate de foc, dar despre imagini, algoritmi și adaptate preferințelor noastre. Nu mai suntem prizonieri într-o singură peșteră, dar în mai multe simultan.

De la umbrele lui Platon la feed-ul digital

Dacă pentru lumea antică, iluziile veneau din lipsa cunoașterii. Astăzi, pentru noi ele vin din excesul de imagini. În fiecare zi, consumăm un flux nesfârșit de fotografii, videoclipuri, postări, story-uri, știri, reclame. Toate acestea formează o realitate stratificată, construită din conținut digital. Realitatea trăită de noi este mediată de un ecran.

Accesăm realitatea nu prin contact direct, ci prin mediere. Vedem natura prin filtrele unui telefon, cunoaștem evenimentele prin selecțiile unui algoritm, înțelegem oamenii prin profilurile lor online. Iar imaginea nu doar că înlocuiește experiența, ci o prelucrează, o face mai atrăgătoare, mai șocantă, mai ușor de digerat.

Scriam în teza mea de masterat, „Metamorfoze ale condiției umane în filosofiile contemporane” – realizată în cadrul Universității din București și Universității de Stat din Moldova: „realitatea digitală este o realitate stratificată și tehnologică în care omul nu mai trăiește ca prezență, ci ca reacție la stimuli.” Este o lume în care nu cunoaștem direct, ci prin reprezentări. Iar în timp luam drept realitate aceste reprezentări.

Cum ajungem să reacționăm la o realitate construită pentru noi

Așa cum prizonierii din peștera lui Platon priveau doar umbrele, omul contemporan se uită la lumea sa printr-un intermediar: ecranul. Dar atenție, această privire nu e neutră și nici nu ne aparține. Este produsă, regizată, editată, deseori construită pentru a genera reacții și ne controla alegerile prin emoții.

Se vede cel mai clar în perioadele electorale. Atunci ne se livrează versiuni ale realității adaptate pentru a ne provoca frică, furie sau entuziasm. Un candidat devine „salvator”, altul „amenințare”, nu prin complexitatea ideilor, ci prin cum sunt împachetate mesajele.

La fel funcționează și reclamele, ele nu ne vând doar un produs, ci o emoție. Cumpărăm un statut în locul unui telefon sau o versiune idealizată a vieții noastre în locul unui vacanță.

În ambele exemple, reacționăm emoțional la o realitate construită pentru noi. Și, la fel ca în peșteră, cu cât privim mai mult aceste „umbre”, cu atât ne este mai greu să le distingem de adevăr.

Nu mai trăim direct. Trăim prin ceea ce ni se arată.

În această nouă peșteră, nu doar realitatea este reprodusă, ci și identitatea noastră. Nu mai suntem ceea ce suntem, ci ceea ce arătăm că suntem. Astfel, omul devine o ființă virtuală. Nu ne mai definim prin prezență, ci prin performanță digitală. Suntem live, vizibili, accesibili, dar rareori conectați cu propria ființă. A fi „vizibil” a devenit echivalent cu a fi „real”. Iar în lipsa imaginii, simțim că nu mai existăm.

Peștera ca alegere

Ce este cel mai tulburător în realitatea de azi e faptul că mulți alegem să trăim în această peșteră. Spre deosebire de prizonierii lui Platon, care erau forțați să rămână înlănțuiți, noi ne legăm de bunăvoie. Pentru că această peșteră digitală oferă siguranță, dopamină, validare rapidă. Ne ține departe de complexitate, de ambiguitate, de singurătate. Ne scapă de întrebări incomode.

Tot ceea ce oferim în schimb este atenția noastră. Dar oare este acesta un preț mic?

Spuneam în textele anterioare că mediile digitale ne modelează și ne formează gândirea, comportamentul, emoțiile. Iar un prim pas pentru a recâștiga independența emoțională este să înțelegem cum aceste medii ne influențează. Și poate pentru mulți, Peștera digitală în care trăim pare imposibil de părăsit. Totuși, ne putem elibera prin simpla acțiune de a începe de a ne îndoi de tot ce ni se prezintă ca adevăr și de a începe a ne pune întrebări.

Pentru că, atât timp cât confundăm umbrele digitale cu realitatea suntem vulnerabili la manipulare și la uitarea propriei umanități.

Acest material face parte din seria editorială realizată în cadrul proiectului „Creșterea rezilienței societale în era dezinformării și a deepfake-urilor generate de AI”, implementat de A.O. Media Cub și susținut financiar de Ambasada Regatului Țărilor de Jos la Chișinău, prin intermediul Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM).

Conținutul acestui material reflectă exclusiv punctul de vedere al autorului și nu reprezintă în mod necesar poziția finanțatorilor.