Astăzi, 23 mai 2023,  Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)  a pronunțat o hotărâre prin care stipulează că România trebuie să recunoască și să protejeze familiile formate din persoane de același sex, scrie Centrul GDM.

CEDO a constatat că România a încălcat Articolul 8 al Convenției, care protejează viața de familie, în cazul celor patruzeci și două de persoane LGBTQ+, care au dat în judecată statul Român pentru că nu sunt recunoscute și protejate legal, prin căsătorie sau parteneriat civil. 

Prin urmare, România trebuie să adopte o formă juridică de recunoaștere a familiilor formate din persoane de același sex, pentru a fi în acord cu legislația în vigoare. 

„Această decizie reconfirmă poziția Consiliului Europei cu referire la recunoașterea legală a cuplurilor de același sex în toate statele Consiliului Europei. Este o situație ireversibilă, care nu se poate discuta, atât timp cât o țară vrea să fie parte a Consiliului Europei și a unei lumi dezvoltate și progresive. 

Nicio lege, niciun articol din Constituție, la fel cum voința unui grup de cetățeni, nu poate împiedica acest proces. Mai devreme sau mai târziu, și Moldova va fi obligată să facă aceste schimbări. Dacă o va face mai târziu, va trebuie să o facă și prin acoperirea despăgubirilor și știrbirea reputației. Or, noi vrem să fim percepuți ca o țară care tinde spre o lume modernă”, punctează Angelica Frolov, coordonatoarea de Program Lobby și Advocacy a Centrului GDM.

CEDO a evidențiat faptul că aceste familii au nevoie urgent de o formă de recunoaștere care să le ofere drepturi egale și să creeze un cadru legal care să protejeze traiului în comun al acestor cupluri.