În Republica Moldova activează 40 de Centre Comunitare de Sănătate Mintală (CCSM), unde cetățenii pot primi consultații gratuite, beneficia de consiliere psihologică și de alte servicii care să-i ajute să treacă mai ușor peste problemele psiho-emoționale cu care se confruntă.
Toate informațiile despre rețeaua CCSM pot fi accesate de acum încolo pe site-ul sanatate-mintala.md, care a fost lansat astăzi, 22 noiembrie, în mod oficial.
Platforma sanatate-mintala.md oferă posibilitatea de a găsi comod și rapid cel mai apropiat Centru Comunitar de Sănătate Mintală, informațiile de contact, precum și serviciile oferite de CCSM. Totodată, cei care consideră că prezintă anumite simptome ale unor tulburări de sănătate mintală pot face teste online, gratuite, anonime și validate clinic.
Anul trecut, 217.477 de persoane au beneficiat de serviciile celor 40 de Centre. În prezent, la evidență sunt circa 80.000 de persoane cu diverse probleme de sănătate mintală. Cele mai frecvente sunt tulburările depresive, cele anxioase sau legate de factorii de stres, schizofrenia.
Pe sanatate-mintala.md pot fi găsite noutăți din domeniul sănătății mintale, iar cei care vor să-și împărtășească experiența în mod anonim sau cere sfaturi, o pot face pe forumul platformei. Tot astăzi a fost lansat și spotul de promovare a site-ului sanatate-mintala.md și a fost organizat un eveniment de informare în cadrul unui Centru Comunitar de Sănătate Mintală.
Platforma sanatate-mintala.md a fost lansată de Ministerul Sănătății al Republicii Moldova, în cadrul proiectului moldo-elvețian MENSANA – „Suport pentru reforma serviciilor de sănătate mintală în Moldova”.
Related posts
- 5 știri queer ale săptămânii: Razie de proporții în Turcia, victorie istorică în Bulgaria, egalitate în Thailanda și altele
- Sex fără prezervativ: Ghidul tău pentru un bareback sigur
- Autoritățile turce au lansat raiduri împotriva comunității LGBTQ, reținând zeci de persoane
- Jurnalul Gay: „Will you play the part for all my life and be my everlasting love?”
- Let’s say it out loud: Homofobia este o extensie a misoginiei