În ultimii ani viața și-a intensificat ritmul, perioadă în care îmi este tot mai greu să mă concentrez. Zilnic am sute de sarcini care cer o reacție rapidă, iar uneori simt că nu am suficient timp că să fac față avalanșei de notificări, mailuri, mesaje. Prea mult lucru, prea multe ecrane, prea mult totul. Observ ceva în felul în care funcționează mintea mea: îmi este mai greu să stau cu un text lung, mai greu să urmăresc o idee până la capăt, mai greu să nu caut imediat o scurtătură.

Uneori deschid un articol și, înainte să-l citesc, vreau deja rezumatul. Încep să scriu un email și mă prind că nu mai am răbdare să-mi formulez singur frazele. Vreau să spun ceva, dar în loc să stau cu gândul meu neclar, îmi vine să cer imediat ajutor: formulează-mi, structurează-mi, explică-mi, fă-mi mai clar.

Și aici apare întrebarea care mă urmărește: dacă primesc tot mai des gândurile gata făcute, ce se întâmplă cu partea din mine care învăța să gândească tocmai prin efortul de a formula?

Nicholas Carr scria încă din 2008, în eseul Is Google Making Us Stupid?, că internetul îi schimba felul de a citi și de a se concentra. Spunea că mintea lui ajunsese să aștepte informația în forma în care internetul o oferă: rapid, fragmentat, ușor de scanat. M-am regăsit mult în această observație. Simt și eu uneori că nu mai citesc, ci scanez. Nu mai intru într-un text, ci îl traversez în grabă, căutând ideea principală, concluzia, ceva ce pot lua repede și duce mai departe.

Problema este că gândirea profundă nu se întâmplă în grabă. Unele idei au nevoie de timp. Au nevoie să le urmărești, să revii, să nu înțelegi totul din prima, să te contrazici, să simți că ceva nu se leagă și să cauți mai departe. Dar noi trăim într-un mediu care ne antrenează invers: să sărim, să scanăm, să consumăm, să reacționăm. ACUM!

Cu AI, lucrurile devin și mai complicate. AI ne oferă propoziții gata, care sună bine formulate în câteva secunde. Ne oferă mesaje, concluzii sau ne editează texte. Recunosc, uneori mă ajută enorm. Îl folosesc ca să-mi organizez ideile, să traduc, să verific o structură, să găsesc surse, să ies din blocaj. Și nu vreau să mă prefac că nu-mi este util.

Dar în același timp simt că există un risc. Dacă îl folosesc prea des ca să scurtez exact partea grea a gândirii, ce mai exersez eu?

În cercetările despre AI apare conceptul de cognitive offloading, adică externalizarea efortului cognitiv. Pe scurt, înseamnă să mutăm o parte din munca minții către un instrument. Facem asta de mult timp: folosim calendare ca să nu ținem minte tot, hărți ca să nu memorăm drumuri, calculatoare ca să nu facem toate calculele singuri. Dar AI merge mai departe. El poate prelua nu doar informații, ci și formularea, argumentarea, uneori chiar judecata.

Asta mă face să mă întreb cât de mult din gândirea mea mai rămâne antrenată dacă deleg prea des tocmai exercițiile care o formau?

Îmi dau seama cel mai bine de asta când scriu. Pentru mine, scrisul nu este doar produsul final. Nu este doar articolul, mesajul, emailul sau postarea. Scrisul este locul în care aflu ce gândesc. De multe ori pornesc de la o idee vagă, scriu ceva prost, șterg, revin, mă enervez, găsesc o frază, pierd alta, îmi dau seama că nu cred chiar ce am scris, schimb direcția. În tot procesul acesta, gândul se formează.

Dacă sar peste acest proces și primesc textul gata, câștig timp, dar pierd întâlnirea cu propria mea minte. Poate primesc o formulare mai curată, dar nu neapărat mai vie.

Un studiu despre efectele AI generativ asupra efortului cognitiv în scrierea analitică pornește exact de la ideea că scrierea cere atenție, organizare și gândire critică. Asta mi se pare important. Scrisul este un exercițiu prin care ne clarificăm gândirea. Dacă renunțăm complet la efortul scrierii, riscăm să renunțăm și la o parte din efortul gândirii.

De aceea încerc să-mi impun o regulă simplă: să nu cer imediat textul final. Să scriu întâi ceva al meu, chiar dacă îmi pare stângaci. Apoi pot folosi AI-ul ca interlocutor. Îi pot cere să-mi pună întrebări, să-mi arate unde nu este clar, să-mi indice ce lipsește, să-mi ofere un contraargument. Aici mi se pare că tehnologia poate deveni utilă fără să-mi fure complet procesul.

Există chiar cercetări despre instrumente AI construite în jurul întrebărilor socratice, nu doar al răspunsurilor gata făcute. Ideea lor este simplă: AI-ul poate sprijini gândirea critică atunci când ne provoacă să gândim mai departe, nu când închide procesul în locul nostru. Îmi place această diferență. AI-ul ca spațiu care mă întreabă, nu ca voce care decide pentru mine.

Mai este o capcană pe care o simt des: faptul că un text generat poate suna foarte bine sau poate fi mai fluent. Dar fluența nu este același lucru cu înțelegerea. Un text poate suna convingător fără ca eu să fi înțeles cu adevărat ce spune.

Pentru mine, soluția nu este să renunț la AI. Îl folosesc și probabil îl voi folosi în continuare. Dar încerc să-mi construiesc o proporție. Să-mi dau seama când mă ajută să gândesc mai bine și când mă ajută doar să evit efortul de a gândi.

Citesc uneori fără să cer rezumat. Mereu scriu prima variantă singur apoi editez cu un agent AI. Accept uneori că ideile mele sunt neclare și că nu trebuie reparate imediat de o mașină. Și încerc, poate cel mai greu, să-mi protejez atenția. Pentru că fără atenție nu există gândire profundă. Câteva minute fără telefon. Lectură unei cărți minim 30 minute și concentrarea atenției pe proces sau un capitol citit până la capăt. O plimbare cu câinele fără să ascult nimic. O întrebare lăsată să existe fără să fie rezolvată imediat.

Poate că asta este una dintre provocările mari ale prezentului: să folosim instrumentele noi fără să renunțăm la exercițiile vechi care ne-au format mintea. Îndoiala, răbdarea, atenția, plictiseală, scrisul stângaci, tăcerea, greșeala, reformularea, toate acestea ne fac umani. Iar umanitatea noastră constă în drumul imperfect, viu și uneori greu prin care experimentăm toate aceste stări

Acest material face parte din seria editorială realizată în cadrul proiectului „Creșterea rezilienței societale în era dezinformării și a deepfake-urilor generate de AI”, implementat de A.O. Media Cub și susținut financiar de Ambasada Regatului Țărilor de Jos la Chișinău, prin intermediul Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM).

Conținutul acestui material reflectă exclusiv punctul de vedere al autorului și nu reprezintă în mod necesar poziția finanțatorilor.