În cadrul programului meu de master in Filosofie, unul din profesorii compara gândirea critică cu a folosi o sită. În viața de zi cu zi, folosim sita pentru a separa impuritățile de ceea ce este bun. Imaginea mi-a rămas în minte, pentru că spune foarte simplu ce înseamnă gândirea critică.

Etimologia cuvântului confirmă într-o anumită măsură această imagine. „Critic” vine din grecescul kritikos, adică „capabil să judece”, prin latinul criticus. Rădăcina greacă krinein înseamnă „a separa”, „a decide”, „a distinge”. Cu mult înainte să fie despre comentarii acide sau despre a găsi greșeli, critica era despre discernământ și despre capacitatea de a face diferența.

Astăzi, cuvântul critică a căpătat o conotație mai mult negativă, și deși, se vorbește tot mai mult despre gândirea critică, se pare întâmpinăm dificultăți la această lecție.

Trăim într-un spațiu informațional în care adevărul, emoția, opinia, propaganda, reclama, frica, divertismentul și manipularea ajung la noi prin ecrane. În aceeași zi putem vedea o știre reală despre o criză, un video scos din context, o postare construită să provoace ură, o reclamă mascată în opinie personală, un influencer care „doar pune întrebări” și un politician care folosește jumătăți de adevăr ca să producă neîncredere.

În acest zgomot, gândirea critică ar trebui să funcționeze ca o sită interioară, și ne ajută să nu înghițim tot ce apare în feed. Gândirea critică este o formă de reziliență personală care ne protejează de impulsul de a crede imediat ceea ce ne sperie, ne înfurie sau ne confirmă prejudecățile.

În articolele anterioare din această serie, am vorbit despre felul în care propaganda folosește emoțiile, despre importanța rezilienței emoționale și despre pauza dintre emoție și reacție. Gândirea critică ar fi bine să se activeze exact în acea pauză. Este momentul în care ne întrebăm: „De unde vine informația asta?”, „Ce dovezi există?”, „Cine are de câștigat dacă eu cred asta?”, „Este o explicație sau doar o acuzație?”, „Mi se oferă context sau doar un dușman?”

Studiile despre gândirea critică și vulnerabilitatea la dezinformare ne confirmă că dacă intervențiile care îi încurajează pe oameni să se oprească și să reflecteze asupra propriului proces de gândire pot reduce susceptibilitatea la informații false. Ideea este simplă: gândirea critică ar trebui să devină un obicei de a nu lăsa primul impuls să devină concluzie finală. (Critical thinking and misinformation vulnerability: Experimental evidence from Colombia)

Asta contează mai ales într-o societate în care neîncrederea este deja foarte mare. Gândirea critică ne ajută să nu confundăm luciditatea cu cinismul. A fi critic nu înseamnă să ai criterii calare după care analizezi orice informație care îți apare. Să știi diferența dintre o sursă credibilă și o pagină anonimă. Dintre o investigație jurnalistică și un zvon.

Democrația are nevoie de oameni care pot evalua informația, nu doar de oameni care votează o dată la câțiva ani. Are nevoie de cetățeni care pot asculta argumente, pot recunoaște manipularea și pot participa la conversații publice fără să fie împinși constant în frică sau ură. OECD subliniază că accesul la surse diverse de informație, presa independentă și dezbaterea liberă sunt necesare pentru o dezbatere democratică informată, iar dezinformarea amenință elemente fundamentale ale societăților noastre.

Atunci când gândirea critică slăbește, democrația devine mai vulnerabilă. Oamenii pot fi convinși mai ușor că dușmanul este vecinul, minoritatea, jurnalistul, activistul, refugiatul, femeia care cere drepturi, persoana LGBTQ+, romul, tânărul care gândește diferit. Iar în loc să cerem responsabilitate de la cei care au putere, ne întoarcem unii împotriva altora.

Gândirea critică se antrenează în lucruri mici. Atunci când citim un titlu și nu distribuim înainte să deschidem articolul, sau când vedem o afirmație care ne trezește emoții puternice și căutăm sursa originală. Atunci când observăm că un mesaj folosește cuvinte extreme precum „trădători”, „dușmani”, „invazie”, „distrugere”, „toți”, „niciodată” sau când acceptăm că uneori nu știm suficient și că nu trebuie să avem o opinie instant despre orice.

O altă metodă importantă vine din cercetările despre „inoculare psihologică”. Oamenii pot deveni mai rezistenți la dezinformare dacă învață din timp tehnicile prin care sunt manipulați: apelul la frică, falsa dilemă, țapul ispășitor, atacul la persoană, limbajul emoțional manipulator. Când recunoști mecanismul, mesajul își pierde o parte din putere.

Gândirea critică nu ne face reci, din contra, ne ajută să ne protejăm emoțiile de cei care vor să le folosească împotriva noastră. Ne ajută să păstrăm furia pentru nedreptăți reale, nu pentru dușmani inventați. Și aici revine imaginea sitei. În fiecare zi, prin mintea noastră trec sute de mesaje. Unele ne informează, unele ne ajută, iar unele ne manipulează. Nu putem opri tot zgomotul, dar putem învăța să cernem adevărul de minciună.

Acest material face parte din seria editorială realizată în cadrul proiectului „Creșterea rezilienței societale în era dezinformării și a deepfake-urilor generate de AI”, implementat de A.O. Media Cub și susținut financiar de Ambasada Regatului Țărilor de Jos la Chișinău, prin intermediul Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM).

Conținutul acestui material reflectă exclusiv punctul de vedere al autorului și nu reprezintă în mod necesar poziția finanțatorilor.