În Republica Moldova, cetățenilor LGBTQ+ li se spune direct că nu au voie să existe. Nu trebuie să fie văzute pe stradă. Să nu vorbim. Să nu „provocăm”. În ultimii doi ani electorali, prejudecățile față de comunitatea LGBTQ+ au fost folosite ca instrumente pentru dezinformare și sperietori. O explicație comodă pentru „decăderea morală” până la eșecuri politice, sărăcie sau frica de viitor.
Raportul GENDERDOC-M din 2025 arată cum dezinformarea și discursul de ură anti-LGBTQ+ au devenit instrumente politice și un risc real pentru siguranță, demnitate și participare civică
Citește raportul aici
În teorie, Republica Moldova are legi care sancționează discursul de ură. În practică, ele funcționează rar și selectiv. Cazurile în care atacurile homofobe sunt investigate ca atare sunt puține. Cele mai multe sunt minimalizate, reclasificate sau ignorate.
Între timp, spațiul public s-a umplut de mesaje care leagă identitatea queer de pericol, boală, conspirație sau „amenințare externă”. Politicieni, lideri de opinie, preoți, influenceri, mulți au descoperit că LGBT-ul este un inamic util. Nu ripostează ca un partid politic. Nu are televiziuni naționale. Și poate fi invocat la nesfârșit.
Alegerile prezidențiale din 2024 și cele parlamentare din 2025 au accentuat fenomenul. Raportul arată că persoanele LGBTQ+ au fost printre cele mai frecvent vizate grupuri de discursul de ură în campania electorală. Nu pentru ce au făcut, ci pentru ce simbolizează într-un narativ populist: „străinul”, „occidentul”, „agenda din afară”.
Cifrele înseamnă vieți reale
Promo-LEX a documentat 57 de cazuri din 244 în perioada electorală pentru prezidențiale și referendum (2024), iar mesajele au mers de la stereotipuri și excludere până la instigare indirectă la violență
În doar o lună de monitorizare pre-electorală (21 iulie – 19 august), Promo-LEX a identificat cel puțin 233 de cazuri de discurs de ură; 35 au vizat orientarea sexuală și/sau identitatea de gen; mesajele au adunat peste 2,5 milioane de vizualizări.
Dar aceste cifre nu sunt abstracte. Ele înseamnă un adolescent care care trăiește în frică pentru a nu fi „demascat”. Înseamnă părinți care din cauza urii promovate își poate alunga copilul queer din casă. Înseamnă activiști care primesc amenințări cu moartea în comentarii, zi după zi. Înseamnă oameni care se gândesc de două ori înainte să iasă pe stradă ținându-se de mână.
Raportul arată clar, discursul de ură nu rămâne la nivel de opinie. El produce izolare, crime de ură, autocenzură și frică reală.
Mediul online și încurajarea urii
După schimbări de politică anunțate de marile platforme de social media la începutul anului 2025, comentariile homofobe și transfobe au explodat și în Moldova. Mesajele de ură nu doar că au devenit mai frecvente, dar și mai „acceptabile”.
În paralel, politicieni locali au folosit aceste schimbări ca pretext pentru a-și radicaliza discursul. Ce înainte era spus pe jumătate, acum este rostit direct. Raportul mai arată că nu doar extremiștii folosesc acest limbaj, da și politicieni care se declară moderați sau „pro-europeni” au recurs la insinuări și mesaje ambigue care validează frica și stigmatizarea.
Ce s-a schimbat totuși?
Unele cazuri au ajuns în instanță. Unele declarații au fost contestate public. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancționat statul pentru că nu a protejat libertatea de exprimare a unei apărătoare a drepturilor LGBTQ+. În cauza Străisteanu c. Moldova (6 mai), Curtea a constatat încălcarea art. 10, subliniind că documentarea și expunerea publică a atacurilor homofobe poate fi de interes public, iar statul trebuie să protejeze libertatea de exprimare când aceasta contribuie la dezbaterea despre intoleranță.
La fel, comunitatea a continuă să existe, să vorbească, să documenteze, să ceară responsabilitate. Organizațiile queer au reacționat strategic, monitorizând și sesizând organele competente.
De ce este important să combatem discursul de ură
Atunci când discursul de ură este tolerat, el devine normă. Când nu este sancționat, el se extinde. Iar când este instrumentalizat politic, el mută limitele a ceea ce pare „acceptabil”.
Raportul nu vorbește doar despre LGBT. Vorbește despre ce fel de societate devenim atunci când acceptăm ca un grup de oameni să fie folosit drept sperietoare națională.
Întrebarea reală este cine va continua să creadă că ura este „normală”. Și cine va decide, în sfârșit, că nu este.
