La sfârșitul lunii februarie, împreună cu echipa Bang Bang, am ajuns în Bratislava, Slovacia unde timp de două zile ne-am întâlnit cu activiști queer. 

Având o populație mai mică de cât Chișinău, Bratislava este înaintea noastră la numărul de grupuri de inițiativă pentru comunitatea queer. Printre acestea, Round for LGBT se evidențiază prin pasiunea și dedicarea membrilor echipei și modul în care aceștia reușesc să mențină activ un spațiu sigur și incluziv de dialog pentru persoanele LGBTQ+. 

18 metri pătrați de rezistență queer 

Cu Lubos, unul dintre fondatorii inițiativei, ne-am întâlnit în prima zi. După ce am străbătut un labirint de scări și culoare am ajuns în centrul Round, un spațiu de maxim 18 metri pătrați unde echipa organizează grupurile de suport. 

Lubos povestește că el și partenerul său Stanko au simțit nevoia de a crea un spațiu în care oamenii se pot întâlni. Într-o perioadă în care multe activități s-au mutat în online din cauza pandemiei „eu am vrut să am ceva față în față, pentru că este cel mai puternic mod în care oamenii pot lucra împreună.” 

Astfel, în august 2022, Round for LGBT și-a deschis ușile pentru membri comunității. „Pentru mulți dintre ei este locul în care se simt în sfârșit acceptați, unde pot veni și unde totul este în regulă chiar dacă au multe probleme.”

De la teme precum frica, familie și probleme personale, până la discuții despre activism și provocări de zi cu zi, inițiativa oferă un spațiu sigur și inclusiv pentru toți membrii comunității LGBTIQA+ din Bratislava.

Cu întâlniri săptămânale, ca cea a comunității Women Power, precum și evenimente speciale, ca de exemplu show-ul drag, și activități organizate de alte grupuri din comunitate, Round for LGBT este un loc comunitar participativ. De asemenea, „oferim spațiu pentru activitățile altor persoane din comunitate, de exemplu clubul de alfabetizare feministă.”

Organizarea unui grup de sprijin vine cu propriile sale provocări. Fiind un grup deschis, „nu știi niciodată cine va veni,” sau ce teme de interes au participanții. Iată de ce întâlnirile au minim  „două subiecte principale pentru a începe discuția și apoi lăsăm spațiu grupului pentru a-și deschide propriile subiecte.” O altă provocare, menționată de Lubos, ține de asigurarea unui „sentiment de acceptare pentru toate persoanele LGBTIQA+”.

Situația reală a persoanelor queer din Slovacia

Asasinarea a doi membri ai comunității queer într-un bar gay din Bratislava acum doi ani a arătat fragilitatea și vulnerabilitatea cu care se confruntă încă persoanele queer în Slovacia. Aceste evenimente au schimbat profund mișcarea queer, aducând mai multă conștientizare asupra nevoii de protecție și siguranță pentru membrii comunității.

În ciuda clasării Slovaciei pe locul 30 în Rainbow Europe Index din anul trecut, situația reală a persoanelor queer din Bratislava și din întreaga țară este mai complexă și variată în funcție de locație.

„Nu este și nu va fi o parte frumoasă a istoriei noastre, dar noi încercăm totuși să aducem puțină lumină pentru comunitate, să cooperăm cu alte organizații și să arătăm că suntem încă aici.”

În capitală și în marile orașe, cum ar fi Kosice, este posibil să trăiești deschis ca persoană queer și să te simți în siguranță. Cu toate acestea, în mediile rurale, acceptarea și siguranța pot fi mult mai reduse, iar persoanele queer se pot confruntă cu discriminare și chiar cu pericolul fizic atunci când fac coming out.

Totuși, deși Lubos este din Bratislava, el povestește că „pentru oameni ești întotdeauna ceva ciudat.” Din cauza propagandei Rusiei care s-a accentuat și mai mult în rândul populației țării, începând cu anul 2014, viața persoanelor queer este mai dificilă. „În multe familii este greu să fii deschis. Unii dintre membrii noștri care obișnuiesc să vină la centrul comunitar se tem să fie deschiși cu familiile lor.”

Pe de altă parte, Stanko povestește că deși a crescut într-un oraș din estul Slovaciei, „partea mai conservatoare a țării,” el nu a avut probleme să facă coming out. „Am simțit că nu sunt heterosexual încă din adolescență. De la un moment dat, dacă cineva mă întreba direct, nu aveam nicio problemă să-i spune că sunt homosexual.” El accentuează că este dificil să nu faci parte din „majoritatea culturală, dar sunt fericit că m-am găsit pe mine însumi.”

În contextul politic actual din Slovacia, perspectivele pentru mișcarea queer sunt incerte. Guvernul actual este criticat pentru legăturile sale strânse cu Rusia și pentru lipsa de sprijin pentru comunitatea LGBTQ+. „Este foarte greu atunci când ministerul culturii spune: Fără bani pentru organizațiile LGBT.”

Inspirându-se de la activiști precum Hana Fabry, o cunoscută lesbiană din Slovacia implicată în mișcarea pentru drepturile LGBT încă din anii ’90, și Nino Koller,  fondatorul și directorul executiv al asociației civice HIV/SIDA Slovacia, precum și din curajul tuturor celor care își asumă schimbarea în mod pozitiv, Lubos și partenerul său continuă să își dedice timpul și energia pentru a face o diferență în viața queer din Bratislava.