Ambasadorul Regatului Țărilor de Jos, Fred Duijn, primul Ambasador cu reședința la Chișinău, a fost acreditat astăzi în cadrul ceremoniei oficiale la Președinția Republicii Moldova, în cadrul căreia președinta Maia Sandu, a salutat decizia Regatului Țărilor de Jos de a inaugura în curând o ambasadă cu reședința la Chișinău.
Anterior Floris van Eijk, șeful Oficiului Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos la Chişinău și-a exprimat susținerea comunității LGBTQI+, precum și a proiectului BangBang Moldova. Acesta a menționat într-un interviu exclusiv, oferit redacției noastre că „să fii LGBTQI+ în Moldova nu este întotdeauna ușor”.
De asemenea, oficialul a vorbit despre importanța unei platforme media dedicate comunității LGBTQI+ în Republica Moldova.
„Legislația privind discursul instigator la ură este un pas foarte important, pentru că obligă autoritățile, dacă a existat o infracțiune motivată de ură, să o investigheze ca atare și să nu o considere doar un accident nefericit, ci să o recunoască efectiv. Și vorbim aici inclusiv despre aspectul urii din cauza orientării sexuale sau a identității de gen. Acest lucru este foarte important și vine, desigur, o dată cu instruirea autorităților”, a menționat Floris van Eijk.
BangBang.md este primul brand media și de conținut dedicat comunității LGBTQ+ din Republica Moldova. Platforma web este administrată de Asociația Obștească „Media Cub” și a fost lansată pe data de 16 august 2022 cu suportul financiar al Oficiului Ambasadei Țărilor de Jos la Chișinău, prin intermediul concursului „Merită”.
Postări relevante
- Cum arată o familie lesbiană „normală”? Serialul The Fosters schimbă mentalități
- Șapte nuvele queer pe care le poți citi în română
- R. Moldova aplică modificări în legislație. Urmărirea și hărțuirea online, vor fi sancționate sancționate penal
- Explicăm// Care este diferența dintre Bisexualitate, Pansexualitate și Fluiditate
- Când „propaganda LGBT” devine instrument electoral