Salonul Internațional de Carte Bookfest revine la Chișinău. A cincea ediție a evenimentului se va desfășura în perioada 31 august – 4 septembrie, la Centrul MEDIACOR (str. Alexei Mateevici nr. 60) din cadrul Universității de Stat din Moldova.

Peste 30 de edituri de pe ambele maluri ale Prutului îi așteaptă pe iubitorii de lectură să aleagă dintre cele 30 de mii de volume de cărți, exclusiv în limba română, la cele mai bune prețuri de pe piață, anunță organizatorii.

De asemenea, la cea de-a V-a ediție a Bookfest Chișinău vă puteți întâlni cu unele dintre cele mai importante personalități ale lumii culturale din România și Republica Moldova. Printre personalitățile marcante ale acestei ediții sunt: Adrian Cioroianu, Dumitru Crudu, Radu Paraschivescu, Emilia Șercan, Sorin Ioniță, Sabina Fati, Cristian Preda, Bogdan Crețu, Ciprian Apetrei, Moni Stănilă, Spiridon Vangheli , Alexandru Vakulovski ș.a.

Târgul de cărți va activa între orele 10:00 – 20:00. Vizitatorii Bookfest vor avea ocazia, timp de cinci zile, să descopere cele mai noi oferte editoriale, să participe la lansări de carte, dezbateri literare, ateliere și întâlniri de suflet cu scriitorii îndrăgiți. Evenimentul va fi vizitat și de către președinții Republicii Moldova și României, Maia Sandu și Klaus Iohannis.

Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău beneficiază de susținerea financiară a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova

Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău este un eveniment cultural, care își propune promovarea culturii românești și reuniunea de edituri, instituții și asociații de cultură din România și Republica Moldova.

Ediția 2022 a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău beneficiază de susținerea financiară a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, a Ministerului Culturii din România și a Ministerului Culturii din Republica Moldova, Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) și a Guvernului Suediei în cadrul Proiectului Tehnologiile Viitorului. Organizatorii evenimentului sunt Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Universitatea de Stat din Moldova, Uniunea Editorilor din Republica Moldova, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Asociația Editorilor din România.

MEDIACOR este centrul de producții și tehnologii pentru industriile de film și media, inaugurat în 2021, pentru a aduce pe campusul universitar USM inovațiile din industria creativă și digital media.

Detalii puteți găsi pe pagina de Facebook a evenimentului, precum și pe bookfest.ro.