În plus, acestea prezintă cuplurile heterosexuale ca singura formă de iubire romantică și echivalează viața în cuplu cu sentimentul de fericire. În general, e un lucru comun în societatea noastră să considerăm că a fi singur este o condamnare la nefericire. Cu atât mai mult în această perioadă.

Ca persoană queer single, știu cât de dificil poate fi să ne reamintim cât de important este să ne iubim pe noi înșine. Așa cum spunea chiar Mama Ru, dacă nu te poți iubi pe tine însuți, cum naiba vei putea iubi pe altcineva?

Psihologa queer, Katerina Reabaia este de părere că „cea mai importantă constatare este că relațiile nu te definesc ca persoană. 14 Februarie este una dintre multele sărbători de marketing inventate pentru a putea vinde încă un iPhone nou.”

Katerina subliniază că singurătatea este o opțiune sănătoasă, iar dacă „vrei să creezi o relație și nu s-a întâmplat încă, ești în regulă,” pentru că, până la urmă „cea mai importantă relație este relația cu tine însuți.”

„Dacă pe 14 Februarie te simți singur, aceasta ar putea fi momentul potrivit pentru a înțelege nevoile tale.”

Katerina Reabaia

Este iubirea de sine egosită?

Iubirea de sine nu este o formă egoistă de iubire, dar o formă validă și necesară. Iubirea de sine este de fapt stima de sine. Homofobia, bifofobia și transfobia la care suntem supuși încă de mici au efecte negative asupra vieții noastre de maturi, afectând acest aspect al personalității noastre. 

Un nivel ridicat de stimă de sine contribuie la menținerea sănătății mintale, ne ajută să ne stabilim limitele în relațiile cu ceilalți și să le comunicăm asertiv, să ne validăm autentic propria identitate. 

Iată câteva modalități prin care poți să te îndrăgostești de tine însuți și să practici iubirea de sine în fiecare zi:

  1. Acceptă-ți emoțiile și sentimentele

Fii atent la sentimentele și la stările corpului tău fără a le eticheta sau judeca. Neacceptarea emoțiilor le poate amplifica, doar atunci când devenim conștienți de trăirile noastre, le putem gestiona mai bine, putem regla sistemul nervos și luăm măsuri pentru a ne simți mai pozitivi față de noi înșine și față de ceilalți. 

  1. Tratează-te la fel cum ai trata un prieten.

În momentele dificile, întreabă-te: cum aș trata un prieten care se află în aceeași situație? Adesea, avem compasiune pentru prietenii noștri, dar ne criticăm sau ne subestimăm atunci când trecem prin experiențe similare. Fii emaptic cu tine, așa cum ai face-o cu cel mai bun prieten, și vei descoperi că poți fi propriul tău susținător.

  1. Nu-ți fie rușine să ceri ajutor!

De multe ori ascundem emoțiile copleșitoare și înfricoșătoare. Este mult mai ușor să gestionezi aceste stări atunci când ai un sistem de sprijin. Este în regulă să greșeti sau să nu te simțim bine. A cere ajutor este o formă de iubire de sine prin care îți acorzi valoare și sprijin.

  1. Iartă-te pe tine însuți și nu te compara cu alții.

Eșecul este o parte importantă în procesul de învățare. Știu cât de greu este să te iubești pe tine însuți atunci când te rușinezi pentru lucrurile pe care le-ai spus sau făcut. Începe să te raportezi la greșeli ca la o oportunitate de dezvoltare. Imperfecțiunile noastre dezvăluie umanitatea și individualitatea noastră. Și nu uita, ești unic și deosebit. 

  1. Stabilește limite și protejează-te pe tine însuți.

Analizează-ți relațiile și întreabă-te: oamenii care mă înconjoară, mă iubesc și mă respectă? Relațiile mele mă împuternicesc sau mă demolează? Pe măsură ce practici iubirea de sine, cultivă relații cu oameni care îți respectă limitele, te susțin și te tratează cu compasiune.

Așa cum este nevoie de timp pentru a construi relații cu ceilalți, este nevoie de timp și pentru a construi o relație sănătoasă cu tine însuți. Mie mi-a luat aproape un an de terapie pentru a ajunge să mă îndrăgostesc de mine însumi într-un mod autentic. Fii rabdătorx și începe să te iubești zilnic, pentru că „dacă tu nu te poți iubi pe tine însuți, cum naiba vei putea iubi pe altcineva?”